Sari la conținut

19 iunie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

 iunie 2024 
LMaMiJVSD
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

19 iunie este a 170-a zi a calendarului gregorian și a 171-a zi în anii bisecți. Mai sunt 195 de zile până la sfârșitul anului.

  • 1906: S-a deschis, în parcul din Dealul Filaretului (actual „Carol I"), „Expoziția generală română", dedicată împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I (1866-1914).
  • 1930: Canadianul Robin Beardmore a efectuat primul zbor cu planorul peste Canalul Mânecii.
  • 1953: Soții Julius și Ethel Rosenberg au fost executați, în SUA, sub acuzația ca au livrat Uniunii Sovietice secretul bombei atomice. Condamnați în 1951, au fost ultimii americani executați pentru spionaj. Procesul de spionaj al secolului a durat numai 2 zile și a declanșat în întreaga lume, în contextul „războiului rece", manifestații antiamericane. Nikita Hrușciov, liderul Uniunii Sovietice din 1953 până în 1964, a declarat în cartea sa de memorii publicată postum că "nu poate spune în mod specific ce fel de ajutor ne-au oferit soții Rosenberg", dar că a aflat de la Iosif Stalin și Viaceslav Molotov că aceștia "au oferit un ajutor foarte important în accelerarea producției bombei noastre atomice".
  • 1956: Marilyn Monroe se căsătorește cu scriitorul Arthur Miller.
  • 1961: Kuwaitul își declară independența față de Marea Britanie.
  • 1983: A fost inaugurat podul rutier de la Agigea, cu o lungime totală de 300 m, circulația desfășurându-se pe patru benzi.
  • 1987: Biserica Sfânta Vineri - Hereasca, cu hramul „Cuvioasa Parascheva" (datând din 1645) a fost demolată. Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica și muzeul Herești. Pe locul bisericii a fost construit blocul 105 B.
  • 1992: România și Republica Azerbaidjan au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.
  • 2001: A fost realizat, pentru prima dată în România și în Europa Centrală și de Est, un transplant de inimă artificială de ultimă generație „Novacor" – un sistem montat la nivelul abdomenului bolnavului (Institutul de Boli Cardiovasculare Fundeni din București).
  • 2001 S-a redeschis, pentru public, Muzeul figurilor de ceară (muzeul Grevin din Paris), după șase luni de lucrări de restaurare, primele de la inaugurarea sa în 1882; printre cele 80 de noi exponate se numară și statuile actorului Arnold Schwarzenegger, designerului Jean-Paul Gaultier, cântărețului Ray Charles.
  • 2003: Limba română: Se lansează versiunea localizată a Wikipediei. Versiunea de la această dată se află arhivată aici.
  • 2014: Prințul Felipe, singurul fiu al regelui Juan Carlos I și fost Prinț de Asturia, a urcat pe tronul Spaniei sub numele de regele Felipe al VI-lea.
  • Sf. Apostol Iuda, ruda Domnului; Cuviosul Paisie cel Mare (calendar ortodox)
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de 19 iunie